Istoric

Comuna Iveşti este aşezată în partea de sud vest a judeţului Galaţi, de-a lungul soselei D.N. 25, la 53 km de municipiul Galaţi şi 18 km de municipiul Tecuci. Se învecinează la nord cu comuna Umbrăreşti, la sud cu comuna Lieşti, la est cu comuna Griviţa şi la vest cu râul Siret- graniţa cu judeţul Vrancea. Comuna Iveşti este situată în zona de câmpie, pe partea stângă a raului Bârlad care străbate comuna de la nord la sud.
Prima atestare documentară a comunei Iveşti, datează de la 15 iulie 1448 şi este reprezentată de documentul eliberat de catre domnitorul Petru al II-lea Muşat, care acorda drept moşie lui Cernat Ploscarul, satul Blajari – actualul cartier Blăjerii de Jos. Ulterior sunt menţionate satele Buceşti (1548) şi Diecheni (1658). La 13 octombrie 1856 a luat fiinţă Târgul Iveşti – unul din cele 90 oraşe şi târguri ale ţării la acea vreme. La 14 aprilie 1864, în urma promulgării de către Al.I. Cuza a Legii comunale, Târgul Iveşti a devenit reşedinţa Plasei (Ocolului) Iveşti, statut menţinut până în anul 1950.
Populaţia comunei Iveşti este de 9.950 locuitori, cuprinsă în 3.027 gospodării. Cea mai mare parte din populaţia ocupată activează în agricultură, industria prelucratoare, comerţ, construcţii şi învătământ.

Cele mai vechi urme de locuire umană în localitatea noastră se întorc în timp până în perioada paleolitică din ERA COMUNEI PRIMITIVE. Această locuire timpurie s-a datorat poziţiei geografice deosebit de favorabile a locului, la răscrucea unor vechi drumuri comerciale, cât şi în apropierea confluenţei râurilor Bârlad şi Siret. La muzeul judeţean de istorie şi la Punctul Muzeal Mixt al Iveştilor se găsesc resturi de urme materiale începând cu comuna primitivă (săpăligi de grădinărit, ceramică, opaiţe, unelte).

Cele mai vechi monede găsite pe teritoriul iveştean datează din anul 79 d.H (denari imperiali de argint bătuţi de împăratul roman, Titus Flavius Vespasianus).

Cele mai vechi urme de locuire umană (paleolitice, mezolitice, neolitice) s-au găsit pe terasa Iveşti, imediat din stânga râului Bârlad. Populaţia a locuit aici până în secole III – IV d.H când începe „mileniul migraţionist” (secolele III – XIII d.H), răstimp în care din cauza invadatorilor, barbari care au trecut în valuri succesive peste actualul drum naţional D.N 25 (am spus mai sus că apare pe hârtiile greceşti încă din secolul I î.H), localnicii au fugit în „BALTĂ”, adică în Lunca comună Bârlad – Siret, pe nişte grinduri (locuri mai înalte) acoperite de o mare pădure de luncă ceea ce dădea posibilitatea să nu fie văzuţi, în schimb ei veneau şi puteau supraveghea furnicarul invadatorilor pe drumul din stânga Bârladului.

Localnicii vor reveni pe terasa Iveşti, odată cu domnia lui Alexandru cel Bun, când situaţia Moldovei se stabilizaseră şi vor dăinui aici până la cea de-a doua domnie a lui Petru Rareş (1541 – 1846) când din nou, turcii şi tătarii încep să prădeze din nou ţara, vechii iveşteni fugind iar în „Baltă”. Vor rămâne aici până în vremea lui Cuza, când „însurăţeii” (flăcăii tineri însuraţi) primind pământ prin reforma agrară din 1864 vor urca şi vor face gospodării din nou pe terasă. Bătrânii vechilor sate au mai rămas în „Baltă” până în anul 1881, când o mare inundaţie produsă de cele două râuri iau obligat şi pe ei să urce pe terasă de pe stânga Bârladului.

De atunci şi până astăzi locuitorii iveşteni au rămas să locuiască pe terasa geomorfologică „IVEŞTI”.

În perioada feudală, aparte din locuitori (cei din Buceşti, Iveşti şi Blăjerii) au avut statut de RĂZEŞI (ţărani liberi cu lot de pământ în proprietate), în timp ce locuitorii celorlalte sate au avut statut de CLĂCAŞI (ţărani dependenţi ce munceau pe moşiile boierilor). De-a lungul secolelor, documentele vorbesc de lupta răzeşilor cu boierii care doreau să le acapareze pământurile.

Prima menţiune documentară scrisă (act 15 iulie 1448) a unui sat din componenţa Iveştiului de astăzi se referă la satul BLĂJERI (actualul „Blăjerii de Jos”) asupra căruia domnitorul Moldovei Petru al II lea Muşat întăreşte dreptul de proprietate, alături de multe alte sate, sălişti, sălaşe (cu populaţie ţigănească) către CERNAT PLOSCARU şi fratele său ŞTEFUL. Ulterior sunt menţionate şi satele „Buceşti” (1548,1615,1616), „DIECHENI” (1658).

Sunt şi alte documente ce vorbesc de vechile vetre de sat ale Iveştiului. Astfel, domnitorul Constantin Movilă într-un act domnesc din 1608, octombrie 30, confirmă stăpânirea logofătului Iuraşcu sau Ivaşcu (alt semn de întrebare în ceea ce priveşte algoritmul Iveşti) în „ŢIGĂNEI”, adică într-un sector al pădurii din Lunca Siretului numit „CUHALM”, fost „sălaş” de robi ţigani încă din secolul XV. Menţionăm că după dezrobirea ţiganilor de la mijlocul secolului al XIX, fostul sălaş ţigănesc se mută în arealul actualului şes (luncă) de pe malul stâng al râului Bârlad, imediat la sud de actualul Stadion, loc în care şi astăzi se găseşte vechiul cartier ţigănesc. Un document de pe timpul lui Vasile Lupu întăreşte stăpânirea lui Vasile Roşca (de unde şi „topicul” VADU ROŞCA loc de trecere a albiei Siretului dinspre Vrancea către şesul Siret – Bârlad în dreptul sectorului Diecheni – Vultureni, peste satul Blăjerii. Pe la 1668, mai mulţi răzeşi din satul Blăjerii îşi vând părţile lor de moşie hatmanului Nicolae Racoviţă.

În tot cursul secolului XVII şi în cuprinsul secolului XVIII apar multe acte care pomenesc despre „vânzări” (credem noi forţate) de pământuri de către răzeşi către oameni bogaţi cum ar fi Florea Căpitanu (care în parte şi-a răscumpărat păcatele construind o biserică şi o mănăstire care au polarizat un anume vad comercial în vechiul Iveşti care devine „TÂRGUL BISERICA FLORII (FLOAREI)” reşedinţa Plasei Ioveşti subcolectivitate a ţinutului (judeţului Tecuci). Ilie Catargiu, mare logofăt, Costache mare – stolnic (supraveghea bucătăria domnească şi servea la masă în zile de sărbătoare). Constantin Razul Căpitanul (1714), Frătiţa Căpitanul (1729), Costache Razul – mare vistiernic (un fel de ministru de finanţe în anii 1732 şi 1736).

În prima jumătate a secolului XIX , documentele povestesc de familia boierilor, CIUCĂ prin Petre Ciucă ce a avut rang de paharnic şi ban, la mijlocul secolului XIX documentele pomenesc de mare proprietar în zonă pe Mihalache Cantacuzino – spătarul (purta sabia sub spada domnului la ceremonii), peste moşiile Vlăjari şi Ioveşti.

La începutul, mijlocul secolului XIX şi chiar mai târziu este amintită ca mare proprietar familia ARHIP prin Neculai Arhip, sătrar (drăgător domnesc ce avea în pază corturile militare în timpul războiului), care cumpără moşiile Fântânele şi Dămăceni – Iveşti, apoi Neculai Arhip Clucerul (boier de Divan care se ocupa cu aprovizionarea Curţii Domneşti), slugereasa Maria Arhip (slujer – boier care aproviziona cu carne Curtea Domnească şi armata). De la Maria Arhib a rămas numele Pădurii Arhipoaia din Lunca Bârladului, în dreptul Târgului Iveşti.

În deceniile 4-5 ale secolului XIX şi apoi pe întreg parcursul secolului cât ţi la începutul secolului XX, proprietari ai moşiilor din Iveşti au fost familiile ANASTASIU prin serdarul (comandant al trupelor de graniţă, spre tătari, spre est) Petre Anastasiu, apoi Alexandru Atanasiu şi mai târziu fiul acestuia; Take Atanasiu ; familia dr. Filip Schelarie, familia Balş prin marele vornic (boier de rang I, ce conducea, în cazul de faţă Ţara de Jos a Moldovei), Ion Balş(e), urmaşii săi, fraţii Theodor şi Panaite Balş; al doilea mare Vistiernic şi mai apoi postelnic, deci un fel de Şef al Curţii Domneşti în 13 octombrie 1856 să recapete de la Kăimăcămia Principatului Moldovei actul de reînfiinţare a „târgului”, de data aceasta sub numele de TÂRGU IVEŞTI. Tot de el se leagă şi înfiinţarea Şcolii (1865), a Bibliotecii Comunale cât şi începerea construirii Spitalului la 1888. urmează fii lui Panaite, respectiv Michail care termină construirea Spitalului în 1894, începe pavarea trotuarelor din târg cu gresie roşie, introducând şi iluminatul stradal cu lămpi cu gaz lampant; Pavel sau Paul Balş care este unul dintre cei doi ctitori ai vechii biserici din Târg, construită între 1905 şi 1906 şi dărmată de cutremurul din noiembrie 1940. Moşiile din Iveşti pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX trec în proprietatea lui Hector Economoş şi a fiului său Jean, pentru ca într-un final să devină proprietatea Elenei Negraponte căsătorită cu Generalul Eremia Grigorescu, cel ce va bate pe nemţi la Mărăşeşti în vara lui 1917.

Pentru moşia din satul Buceşti, ultimul mare proprietar a fost familia fraţilor Moise. În anii 1945 – 1949 cele două moşii Iveşti şi Buceşti trec în proprietatea statului (după ce o parte din pământ s-a alocat ţăranilor prin reforma agrară din 1945) sub forma Întreprinderii Agricole de Stat – I.A.S Iveşti care a dăinuit până după Revoluţia din 1989, când devine S.C „Agrovin” S.A, pentru ca în prezent, nucleul ei să revină în proprietatea norei generalului Eremia Grigorescu.

Reîntorcându-ne puţin în timp, trebuie să amintim aici faptul că Iveştiul şi vechile sale sate componente apar pe diversele hărţi din perioada feudală şi mai apoi modernă, aşa cum ar fi:

  • Harta rusească din 1770;
  • Harta lui Rigas din Valestirdin 1797;
  • Hărţile Moldovei din 1811,1833,1835,1863.

Aminteam ceva mai sus momentul 13 octombrie 1856 când Iveştiul recunoaşte din nou statutul oficial de „târg” , pentru că de pe vremea domnie lui Alexandru Ioan Cuza să devină capitală (reşedinţă) Ocolului (Plasei) târgului Iveşti, o subunitatea administrativă din sudul Ţinutului, mai apoi judeţului Tecuci statut păstrat până în anul 1950. În tot acest răstimp în localitate apar fel de fel de instituţii cum ar fi, spre exemplu OFICIUL POŞTAL IVEŞTI (1862); PRETORIA şi PRETORUL (instituţia şi persoana care conducea Plasa); JUDECĂTORIA DE OCOL (1864-1865), Campania şi mai apoi Regimentul de DOROBANŢI (INFANTERIŞTI) în 1869. în 1876, în familia căpitanului (mai apoi generalului) Dimitrie Bengescu se naşte cea care mai apoi va deveni cea mai mare scriitoare a românilor Hortensia Papadat – Bengescu. În acelaşi an 1869 apare UNITATEA DE POLIŢIE RURALĂ, pentru ca din 1893 să apară o subunitate de JANDARMI. Tot în beneficul an 1869 începe construirea căii ferate TECUCI -IVEŞTI – BARBOŞI – GALAŢI care intră oficial în funcţiune în 13/25 septembrie 1872.

În preajma primului război mondial, la Iveşti ia fiinţă unul din primele AERODROMURI MILITARE din Moldova care a funcţionat până pe la mijlocul anilor 50 din secolul XX. Au luat naştere şi alte instituţii pe care fie că le-am prezentat deja în paginile anterioare, fie că le vom trata în viitoarele capitole.

Sari la conținut